Pentru prima oară după multă vreme, Becali (foto) a avut curajul de a deschide geamul lojei pe care o ocupă. Nu s-au mai auzit înjurături, echipa a fost încurajată până în ultimul minut, iar patronul a fost aplaudat la scenă deschisă de către toți spectatorii. La final, a încercat, timid, să se urce din nou pe Maybach în amintirea vremurilor bune.
Instalarea lui Victor Pițurcă a rezolvat complet problema dintre fanii steliști și Gigi Becali. Tribunele s-au umplut, suporterii au creat o atmosferă incendiară, care s-a prelungit și după finalul jocului. La ieșirea din tribuna oficială, sute de fani s-au îmbulzit să asculte declarațiile latifundiarului. Bucuros peste măsură de victoria obținută, patronul s-a cocoțat pe pragul mașinii de lux. „V-a plăcut, tată?! Am jucat tiki-taka, am bătut și gata!”, a strigat către public. Imediat, suporterii au luat foc: „Bine, nea Gigi, l-ai bătut pe Mititelu! Cu nea Piți luăm campionatul”, au spus fanii.
Publicul a fost fantastic! Efectiv, ne-a condus spre victorie. Cu spectatorii în spate, nu avem cum să nu luăm campionatul Bănel Nicoliță, mijlocaș Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER